Mihai Scemtovici, general manager SolvIT Networks, despre atacul cibernetic care a oprit uzinele Dacia: ,,Este un avertisment dur pentru managementul firmelor ca securitatea IT să nu mai fie Cenuşăreasa bugetelor”.
„Atacul cibernetic de proporţii care a avut loc la nivel global în ultimele 24 de ore, şi care a provocat şi în România oprirea activităţii la uzinele Dacia – una dintre cele mai mari companii locale şi unul dintre cei mai mari exportatori – reprezintă un avertisment dur pentru echipele de conducere din firme să ia în serios riscurile informatice şi să investească pentru a se proteja”, a declarat pentru ZF Mihai Scemtovici, manager general al companiei SolvIT Networks, unul dintre cei mai mari furnizori locali de soluţii de securitate şi de management al serviciilor şi infrastructurii de IT, cu afaceri de aproape 2 milioane de euro anul trecut.
„Sper ca aceste incidente să nu afecteze grav activitatea companiilor în cauză şi sperăm că astfel de incidente vor contribui la conştientizarea echipelelor de management asupra riscurilor care le presupun atacurile informatice. Le sugerez acestora să facă o comparaţie între bugetul alocat securităţii fizice (sisteme de supraveghere, firme de paza, sisteme de blocare, sisteme de alarmă etc.) care însumează milioane de euro şi bugetul de securitate IT, care este uneori Cenuşăreasa bugetelor.
Acestea sunt din păcate grav disproporţionate. Iar în ceea ce priveşte riscul, în zilele noastre acesta este invers proporţional, furturile fizice sunt de obicei limitate, furturile cibernetice pot compromite parţial sau integral afacerea”, a spus şeful SolvIT Networks.
„Atacul WannaCryptor putea fi evitat printr-o politică strictă de actualizări a sistemelor de operare şi a aplicaţiilor utilizate în companii, printre altele”, a menţionat Mihai Scemtovici. El a adăugat însă că acesta nu este singurul element care trebuie luat în calcul.
Citiți mai mult în Ziarul Financiar.