Patching-ul virtual elimină posibilitatea ca hackerii să găsească și să exploateze vulnerabilitățile aplicațiilor sau ale sistemului. În același timp, permite administratorilor să mențină funcțional un sistem sau o aplicație până când vulnerabilitatea este îndepărtată. Patch-ul este instalat pe câteva sisteme gazdă și poate fi replicat în tot mediul. Cu toate acestea, patchingul virtual nu este o soluție permanentă și nu detectează întotdeauna toate vulnerabilitățile de sistem sau software.
Patching-ul virtual urmează linii directoare și reglementări de securitate care previn și interceptează exploatările.
Un patching virtual multi-layer este ideal – include revizuirea și blocarea activităților riscante în activitatea esențială pentru afaceri, detectarea și prevenirea intruziunilor, oprirea atacurilor asupra aplicațiilor orientate către web și implementarea adaptabilă pe platforme cloud sau fizice.
Printre avantajele sale se numără:
• Reduce riscul până când furnizorul lansează patch sau în timp ce un patch este testat și aplicat.
• Permite organizațiilor să mențină ciclurile tipice de patching.
• Deoarece bibliotecile și fișierele de cod de suport nu sunt modificate, există mai puține șanse de a aduce conflicte.
• Reduce sau chiar elimină timpul și banii cheltuiți pentru remedieri de urgență.
• Protejează sistemele critice care nu pot fi scoase offline.
Printre problemele cu care se confruntă organizațiile la implementarea unui sistem virtual de administrarea patchingului se numără:
• Totalul vulnerabilitățile ce trebuie rezolvate: apar tot mai multe vulnerabilități, deoarece infrastructura IT este actualizată mereu.
• Continuitatea activității: Deși actualizarea aplicațiilor este necesară, pentru că procesul este complex și perturbator, multe companii nu o aplică, încercând minimizarea întreruperilor operaționale.
• Sisteme care nu mai pot fi patchuite: Sunt aplicații, necesare pentru activitatea companiei, care au ajuns la sfârșitul ciclului de viață și nu mai au suport.
• Frecvența ciclurilor patch-urilor: Acest lucru poate face patchingul dificil de controlat, mai ales atunci când sunt vulnerabilități urgente sau importante.
• Vizibilitatea limitată: Infrastructurile internet, extinse, necesită actualizări mai complicate. Acest lucru ar putea fi agravat de o infrastructură IT fragmentată, în mod normal alcătuită din mai multe sisteme de operare sau versiuni de aplicații care sunt uneori dispersate geografic.
Atunci când apare o vulnerabilitate, organizațiile trebuie să fie foarte prompte. În general, o firmă are nevoie în medie de 69 de zile ca să repare o vulnerabilitate critică din aplicația sa. În același timp, în medie, este nevoie de 60 de zile pentru ca o companie să realizeze că a fost atacată.
Acest interval de vulnerabilitate expune sistemele nepatchate la atacuri. Infractorii cibernetici au început atacuri de tip ransomware împotriva serverelor ne-patchate în ianuarie 2020, punând în pericol rețelele a peste 80.000 de companii.
În prezent, eliminarea problemelor de securitate din software-ul și aplicațiile web complexe poate fi obositoare. În aceste circumstanțe, patchingul virtual este cea mai bună soluție.
Patch-urile virtuale au beneficii diferite față de ciclurile obișnuite de patching, care consumă o cantitate imensă de timp și bani. Patch-urile virtuale pot fi instalate în câteva minute la un cost redus. În plus, ar trebui să fie încorporate în setul de instrumente de securitate cu alte tehnologii de securitate, cum ar fi sistemele de prevenire a intruziunilor, firewall-urile și asigură o mai bună apărare împotriva amenințărilor.